Cu camera lui video mobilizabilă, telefonul lui Horia este interesant şi neobişnuit pentru copiii din clasă, chiar dacă e mai vechi, de pe vremea când Horia era rezident în Slovenia.
Telefonul, bătrân şi înţelept, a impresionat ochii tineri ai unei colege de-a lui Horia, aceasta exclamând:
"Pun pariu că telefonul ăsta este din porcăria aia de Slovacia!"
"Mulţumesc de confuzie, nu ţi-a ieşit răutatea!", a râs Horia.
joi, 30 aprilie 2009
Zambet de iubire
Trebuie sa-l vedeti si voi. Asta e zambetul pe care mi-l da mereu, cand ne bucuram mai ales, dar si cand ne certam (atunci cand uita de olita sau face alte mici nazbatii). Este neaparat precedat de o insiruire de cuvinte, propozitii: "tine, I love you. pe tine iubec mai mult. tine rad!" si...
Si ca sa nu va intrebati de unde verdele asta minunat si curatenia neasteptata din jurul lui: da, din Bucuresti, parcul Bordei. Iata cateva ca dovada:
PS: porcul din stanga este verificat!
Si ca sa nu va intrebati de unde verdele asta minunat si curatenia neasteptata din jurul lui: da, din Bucuresti, parcul Bordei. Iata cateva ca dovada:
PS: porcul din stanga este verificat!
marți, 28 aprilie 2009
Fulgere
Cand energia se tot strange in corpul devenit neincapator te astepti sa izbucneasca cumva.
Kiti si programul ei! Un program fara sport este prost. Cum pot unii parinti sa refuze sportul pentru copiii lor?
Iat-o cat de hotarat se misca prin toata casa! Ba in bucatarie, ba in dormitoare, spre hol si inapoi. Are pasul apasat, hotararea lui te da la o parte din calea-i, doar nu vrei sa te calce locomotiva:)!
Este sportul ei. Trebuie sa-l scoatem outdoor! Atasam si niste roti la picioarele hotarate. Sa nu indrazneasca vreun cineva sa vina cu interdictia "nu cu role!" in parc! Dar asta in vacanta. Acum nu e infrastructura. Fata e mare, mama are obligatii, fetele ajutatoare sunt tot mai mici.
"Vrrrr", zboara cate o masinuta pe langa capul meu. Curios cu aruncatul. Evolueaza si el. E mai stilat, mai sigur, mai selectiv. Practice makes perfect.
Si am dansat ca asa a vrut ea. Nici eu nu eram contra. I-a placut ca nici nu l-a vazut pe tati cand a intrat pe usa. El nu s-a suparat, n-a avut timp, ii sarise deja un prichindel in brate.
Nu vrea sa te loveasca. Te ocoleste, sinele ei sunt magice, se muta odata cu aparitia unui obstacol. Timpul nu-l poate sunta. E tarziu, fugim. Apoi revenim. Zi buna!
Kiti si programul ei! Un program fara sport este prost. Cum pot unii parinti sa refuze sportul pentru copiii lor?
Iat-o cat de hotarat se misca prin toata casa! Ba in bucatarie, ba in dormitoare, spre hol si inapoi. Are pasul apasat, hotararea lui te da la o parte din calea-i, doar nu vrei sa te calce locomotiva:)!
Este sportul ei. Trebuie sa-l scoatem outdoor! Atasam si niste roti la picioarele hotarate. Sa nu indrazneasca vreun cineva sa vina cu interdictia "nu cu role!" in parc! Dar asta in vacanta. Acum nu e infrastructura. Fata e mare, mama are obligatii, fetele ajutatoare sunt tot mai mici.
"Vrrrr", zboara cate o masinuta pe langa capul meu. Curios cu aruncatul. Evolueaza si el. E mai stilat, mai sigur, mai selectiv. Practice makes perfect.
Si am dansat ca asa a vrut ea. Nici eu nu eram contra. I-a placut ca nici nu l-a vazut pe tati cand a intrat pe usa. El nu s-a suparat, n-a avut timp, ii sarise deja un prichindel in brate.
Nu vrea sa te loveasca. Te ocoleste, sinele ei sunt magice, se muta odata cu aparitia unui obstacol. Timpul nu-l poate sunta. E tarziu, fugim. Apoi revenim. Zi buna!
joi, 23 aprilie 2009
Vacanta s-a gatat, traiasca vacanta!
Ce sentimente amestecate dupa vacanta! Si bune, doar regasesti confortul de acasa, dar si rele, doar iesi brusc dintr-o stare de relaxare si iti lipseste tot asa de brusc proximitatea celor dragi, bunici, verisori, frati, prieteni. Lacrimile de pe obrajii lui Horia, "tupararea" declarata de Felix, chiar si resemnarea de pe chipul lui Kiti, toate incap pe bancheta din spate a masinii pornita incet spre casa si imi amintesc de toate sfarsiturile dureroase de vacanta ale copilariei.
Horia, mai mare, isi gaseste in liniste cartea pe care a inceput-o cu cateva zile inainte, parca vrand sa extinda timpul saptamanii ce a trecut: Doi ani de vacanta, de Jules Verne. Nu-i mai ingaduim bucuria asta insa, acum, dupa un sfert de ora de citit, nu aici, nu in mersul masinii, anticipand un eventual dezastru digestiv.
Ca de obicei, ne intoarcem de la bunici cu masina mai plina. Bunatati ramase de la masa de Paste, cadourile copiilor de la iepuras si...neiertatoarele kilograme in plus distribuite destul de nedrept pe noi toti. Unii, mai multe, altii, mai putine, oricum, astfel incat se accentueaza dezechilibrele.
Jucariile si jocurile sunt mereu in numar mai mare. Camera lui Kiti este o adevarata ludoteca. La inceput incapeau pe un raft, acum suntem deja la al patrulea. Iata adevaratii clienti fideli Ikea! Dintre jocurile noi este unul care-mi place mult. O tabla patrata din lemn, foarte bine finisat, impartita in patru cadrane. Fiecare cadran este dominat de cate o forma geometrica mare, clara cu mici gaurele din loc in loc si colorata fiecare in alta culoare. Peste respectivele forme geometrice se vor suprapune perfect niste piese de lemn de aceleasi dimensiuni si culori si cu aceleasi gaurele, si care reprezinta imaginile unor obiecte care au in mod natural acele forme geometrice, iar prin gaurelele existente se vor trece patru sireturi colorate corespunzator care le vor atasa strans pisele de tabla. Este un joc foarte bun pentru copii pentru ca acestia pot dezvolta si perfectiona abilitati ca recunoasterea culorilor, a formelor geometrice, potriviri, abilitati motorii fine dar si pentru senzatia tactila deosebita pe care o dau jucariile din lemn de obicei. Si daca mie imi place sa ma joc cu tablita asta de lemn intr atat incat sa uit de unde am plecat (adica de la un paragraf mai sus), atunci e posibil ca si lui Horia, de exemplu, sa-i faca suficienta placere sa-si recompuna inima, din plastic de data asta, de la National Geographic astfel incat sa ii ameteasca din tristetea plecarii spre casa si sa mai uite.
Vacanta ne-a fost
verde si jucausa
, fierbinte si aglomerata
, colorata si vie
, tihnita si dulce
deci, rotunda ca mingea lui Kiti.
O primavara frumoasa si Hristos a-nviat!
Horia, mai mare, isi gaseste in liniste cartea pe care a inceput-o cu cateva zile inainte, parca vrand sa extinda timpul saptamanii ce a trecut: Doi ani de vacanta, de Jules Verne. Nu-i mai ingaduim bucuria asta insa, acum, dupa un sfert de ora de citit, nu aici, nu in mersul masinii, anticipand un eventual dezastru digestiv.
Ca de obicei, ne intoarcem de la bunici cu masina mai plina. Bunatati ramase de la masa de Paste, cadourile copiilor de la iepuras si...neiertatoarele kilograme in plus distribuite destul de nedrept pe noi toti. Unii, mai multe, altii, mai putine, oricum, astfel incat se accentueaza dezechilibrele.
Jucariile si jocurile sunt mereu in numar mai mare. Camera lui Kiti este o adevarata ludoteca. La inceput incapeau pe un raft, acum suntem deja la al patrulea. Iata adevaratii clienti fideli Ikea! Dintre jocurile noi este unul care-mi place mult. O tabla patrata din lemn, foarte bine finisat, impartita in patru cadrane. Fiecare cadran este dominat de cate o forma geometrica mare, clara cu mici gaurele din loc in loc si colorata fiecare in alta culoare. Peste respectivele forme geometrice se vor suprapune perfect niste piese de lemn de aceleasi dimensiuni si culori si cu aceleasi gaurele, si care reprezinta imaginile unor obiecte care au in mod natural acele forme geometrice, iar prin gaurelele existente se vor trece patru sireturi colorate corespunzator care le vor atasa strans pisele de tabla. Este un joc foarte bun pentru copii pentru ca acestia pot dezvolta si perfectiona abilitati ca recunoasterea culorilor, a formelor geometrice, potriviri, abilitati motorii fine dar si pentru senzatia tactila deosebita pe care o dau jucariile din lemn de obicei. Si daca mie imi place sa ma joc cu tablita asta de lemn intr atat incat sa uit de unde am plecat (adica de la un paragraf mai sus), atunci e posibil ca si lui Horia, de exemplu, sa-i faca suficienta placere sa-si recompuna inima, din plastic de data asta, de la National Geographic astfel incat sa ii ameteasca din tristetea plecarii spre casa si sa mai uite.
Vacanta ne-a fost
verde si jucausa
, fierbinte si aglomerata
, colorata si vie
, tihnita si dulce
deci, rotunda ca mingea lui Kiti.
O primavara frumoasa si Hristos a-nviat!
miercuri, 8 aprilie 2009
Povestea piticului care voia sa fie mare
Felix, un tip maruntel dar hotarat, de neclintit (crede si se manifesta el) cand isi propune ceva, totusi iubitor si bland chiar uneori, ba deseori, avea si el un vis: sa fie mai inalt, mai mare. Si, fiind asa de mic, isi spunea adesea si le spunea celorlalti "sunt maie", adica mare.
Horia, un alt tip, inalt in comparatie cu tipul mic de mai sus, tot hotarat insa hotarat sa-l tachineze pe micutul piticut (de patru ori mic, deci, ah, bietul!) chiar isi transforma hotararea in fapta deseori. Deaceea il auzeai cand si cand spunand din senin: "pincule!" sau "esti pinc!" catre prietenul sau (caci da, chiar si asa, cu sau fara tachinari, ei erau de fapt buni prieteni).
Va dati seama ce chin, ce suparare pe micul Felix care nu avea alt argument la asa o remarca cruda decat sa strige cat se poate de tare, cu o voce plina de durere sfasietoare "MAIE!". "Maie" catre Horia, "maie" catre mama lui, "maie" catre lumea-ntreaga...
Intr-o buna si frumoasa se pare dimineata Horia, lasand un val de bunatate sa-l invadeze, ii spuse pe un ton bland si cat de incapator posibil prietenos lui Felix asa:
"Uite Felix, tu ai fost mic in trecut (si eu am fost mic in trecut), esti mic chiar si in prezent, dar te vei face mare in viitor. Ai inteles?"
"Da", zise oarecum neincrezator Felix.
"Asa ca, continua Horia, daca iti voi spune inca ca esti mic te mai superi?"
"Nu!", raspunse mai convins de data asta Felix.
"Perfect!"
Zambete calde pe fata celui mic.
"Esti pinc!", iesi tonul imperativ din gura lui Horia.
"MAAAAIIIEEE!", raspunse Felix.
Inca o data emotia invinse ratiunea.
...
Horia, un alt tip, inalt in comparatie cu tipul mic de mai sus, tot hotarat insa hotarat sa-l tachineze pe micutul piticut (de patru ori mic, deci, ah, bietul!) chiar isi transforma hotararea in fapta deseori. Deaceea il auzeai cand si cand spunand din senin: "pincule!" sau "esti pinc!" catre prietenul sau (caci da, chiar si asa, cu sau fara tachinari, ei erau de fapt buni prieteni).
Va dati seama ce chin, ce suparare pe micul Felix care nu avea alt argument la asa o remarca cruda decat sa strige cat se poate de tare, cu o voce plina de durere sfasietoare "MAIE!". "Maie" catre Horia, "maie" catre mama lui, "maie" catre lumea-ntreaga...
Intr-o buna si frumoasa se pare dimineata Horia, lasand un val de bunatate sa-l invadeze, ii spuse pe un ton bland si cat de incapator posibil prietenos lui Felix asa:
"Uite Felix, tu ai fost mic in trecut (si eu am fost mic in trecut), esti mic chiar si in prezent, dar te vei face mare in viitor. Ai inteles?"
"Da", zise oarecum neincrezator Felix.
"Asa ca, continua Horia, daca iti voi spune inca ca esti mic te mai superi?"
"Nu!", raspunse mai convins de data asta Felix.
"Perfect!"
Zambete calde pe fata celui mic.
"Esti pinc!", iesi tonul imperativ din gura lui Horia.
"MAAAAIIIEEE!", raspunse Felix.
Inca o data emotia invinse ratiunea.
...
luni, 6 aprilie 2009
Concert
Concert Traffic Strings- Rosso Latino, muzica compusa de argentinianul Astor Piazzolla.
Foarte frumos!!! Din pacate a trecut deja.
Gabriel Gheorghe-vioara
Viorel Bustean-vioara
Lucian Moraru-viola
Dan Joitoiu-violoncel
Sandel Smarandescu-contrabas
Vladislav Panush-nai
Fernando Mihalache-acordeon
Horia Maxim-pian
Am cautat sa va pun piesa Buenos Aires ora 0, preferata lui Horia, dar, din pacate, n-am gasit-o.
http://www.youtube.com/watch?v=ja4y-G1eiy0&feature=related
Foarte frumos!!! Din pacate a trecut deja.
Gabriel Gheorghe-vioara
Viorel Bustean-vioara
Lucian Moraru-viola
Dan Joitoiu-violoncel
Sandel Smarandescu-contrabas
Vladislav Panush-nai
Fernando Mihalache-acordeon
Horia Maxim-pian
Am cautat sa va pun piesa Buenos Aires ora 0, preferata lui Horia, dar, din pacate, n-am gasit-o.
http://www.youtube.com/watch?v=ja4y-G1eiy0&feature=related
duminică, 5 aprilie 2009
Pranz de vara precum ziua
Dupa o dimineata atat de calda, senina si lunga (am intins-o noi peste ora 2 pm) petrecuta in parc, ne-am gandit sa luam un pranz potrivit: usor si delicios.
Am gatit o supa crema de legume pe care copiii (si nu doar ei) o prefera mai ales daca are si crutoane de paine in ea. Foarte simplu: legumele (morcovi, ardei, ceapa, patrunjel, telina, dovlecel si rosii) fierb impreuna cu multe frunze verzi (leustean, patrunjel si telina). Dupa ce au fiert legumele, scot ceapa din ea (are un gust prea accentuat pentru noi) si pun blenderul peste restul legumelor si apa in care au fiert. Gata crema!
Apoi, pentru ca cerul perfect senin si albastru ne aminteste de Italia: ardei sicilieni (mersi pentru reteta, Moni!). Iata cum se prepara:
Se spala ardeii (eu am folosit 4 bucati) si se taie in jumatate longitudinal. Se curata de samburi si se potrivesc intr-o tava ca in poza.
Spal rosii, cate una jumatate (sau in functie de marimea rosiilor, cate doua) pentru fiecare ardei. Le tai in cubulete mici, de 5 mm latura sau aproximativ, apoi le pun intr-un caston.
Toc marunt 6-8 catei de usturoi si ii adaug rosiilor tocate. Mai pun frunze de busuioc taiate marunt (cam o legatura mica).
Amestec bine rosiile, usturoiul si busuiocul care vor constitui umplutura pentru fiecare jumatate de ardei.
Deasupra fiecarei bucati de ardei umplut ca mai sus pun cate 1-2 fileuri de anchoa.
Stropesc ardeii umpluti cu putin ulei de masline (2-
3 linguri) si pun tava la cuptor unde o tin 20-30 de minute, pana se inmoaie ardeii.
Sunt deliciosi, va invit sa incercati reteta!
Am gatit o supa crema de legume pe care copiii (si nu doar ei) o prefera mai ales daca are si crutoane de paine in ea. Foarte simplu: legumele (morcovi, ardei, ceapa, patrunjel, telina, dovlecel si rosii) fierb impreuna cu multe frunze verzi (leustean, patrunjel si telina). Dupa ce au fiert legumele, scot ceapa din ea (are un gust prea accentuat pentru noi) si pun blenderul peste restul legumelor si apa in care au fiert. Gata crema!
Apoi, pentru ca cerul perfect senin si albastru ne aminteste de Italia: ardei sicilieni (mersi pentru reteta, Moni!). Iata cum se prepara:
Se spala ardeii (eu am folosit 4 bucati) si se taie in jumatate longitudinal. Se curata de samburi si se potrivesc intr-o tava ca in poza.
Spal rosii, cate una jumatate (sau in functie de marimea rosiilor, cate doua) pentru fiecare ardei. Le tai in cubulete mici, de 5 mm latura sau aproximativ, apoi le pun intr-un caston.
Toc marunt 6-8 catei de usturoi si ii adaug rosiilor tocate. Mai pun frunze de busuioc taiate marunt (cam o legatura mica).
Amestec bine rosiile, usturoiul si busuiocul care vor constitui umplutura pentru fiecare jumatate de ardei.
Deasupra fiecarei bucati de ardei umplut ca mai sus pun cate 1-2 fileuri de anchoa.
Stropesc ardeii umpluti cu putin ulei de masline (2-
3 linguri) si pun tava la cuptor unde o tin 20-30 de minute, pana se inmoaie ardeii.Sunt deliciosi, va invit sa incercati reteta!
miercuri, 1 aprilie 2009
Dezordine
Imi scapa cate un gand aiurea fug dupa el nu-l prind. Lasa, imi vine altul. Si altul. Hei, hei, opriti-va ca abia va vad, stop! E haos in capul meu si chiar pe capul meu. Parul e ciufulit, sunt cocheta, zice Laura, doar se asorteaza bine cu pijamaua de pe mine. E verde. Parul nu e verde. Sunt nauca, dar nu fizic. Cred ca as tine la doua seturi de tenis cu cateva mici setari la cap. Am doua nopti gri la activ in ultimele 4 zile. Una buna, alta rea, inca una buna, alta rea, gata, asta-i patternul. Posibil sa mai tina vreo doua nopti. Cate doua de fiecare cap cu circumferinta sub 50. Centimetri. Nu e o noutate. Cand temperatura creste peste 39.5 grade Celsius stau la panda, gata de atac. Cu scutecul umezit in apa la temperatura camerei o astept dupa colt sa o prind in plasa si s-o micsorez. Pana acum am fost eficienta, vezi patternul de mai sus.
Ce ma fac azi dupaamiaza? Au chemat-o pe Kiti la comisie. Imi place cum suna: au chemat-o la comisie. Azi o sa intram (posibil cu totii-mama si copii) unul dupa altul in camera aia, poate o stiti, plina de caini, draguti de altfel, dar galagiosi deci cu potential de sperietori pentru copii, si o sa defilam pe linoleumul rosu (de fapt nu e rosu) pana la scaunele rezervate pentru noi (desi cel mai sigur este ca vom fi mai multi decat scaunele). Noi, pe de o parte, ei, pe de alta parte. Juratii din filmele americane. Noi, inghitind in sec si pledand vinovat, ei, tehnici, detasati, instruiti sau harsiti, fara emotie. Pledezi vinovat, iei mai putin. Un an. Apoi revii. Cel mai adesea, tot vinovat. Hi, hi, hi.
Ma intrebam ce fac? Unu-i cu febra mare, altu-i cu "ceva care-i impinge creierul in craniu" (???). Noroc ca Kiti si-a mai revenit. Dovada si hiperfoamea care a cuprins-o de ieri incoace. Si setea. "Apa, mami!", imi zicea azi noapte Felix. Aaaa, si "tine, I love you!" la fiecare mangaiere. Am primit multe, va dati seama! Repet, ce ma fac? Iar il scot, mai si ploua azi. Nu putea sa stea ca ieri? Mi-ar fi potrivit mai bine bucatile de zi. Panadol poate inainte cu jumate de ora si cat se poate de rapid inapoi, acasa, in pat, "culcarea mea".
Pot sa va spun ca a plouat si miercurea trecuta si inca patru joi anterioare consecutive inapoi. Adica in zilele cand Kiti infrunta Bucurestiul spre si de la logoped. Macar acum nu mai e frig. Azi o primesc acasa fara maini si nas inghetate.
Acum a adormit. Recupereaza de azi noapte. 40.2 si are chef de ras si de dragalasenii. In intuneric nu-l vezi cat de aprins la fata e. Doar ochii reflecta mai tare cate o raza de lumina ce intra in dormitor de la vreo masina fara somn de pe strada. Cand in pat cu noi, cand la "culcarea lui". Ochii ii sunt si mai mari cu scutecul ala imens, ud si alb care-i inconjoara capul. Tati isi aminteste de Steve, seful de la financiarul de acum cativa ani, care a sunat-o pe Barbara, singura cu varsta aproape de pensionare, si i-a comunicat, prin telefon repet, ca datoreaza firmei 100000 de euro! Un tip disperat incerca sa recupereze niste datorii, oricum nu ale lui sau ale ei nici macar. Am ras, am ras cu lacrimi de absurdul situatiei. Merge orice la 3 noaptea. Daca nu e somn, poate fi orice, chiar si un ras semiisteric.
S-a trezit. Plange. Te doare ceva? "Timpica!", adica nimica. Bine. Vrei la mine in brate? Da, da, hi, hi, hi, uita de plans. Va las, doar vedeti de ce!
Ce ma fac azi dupaamiaza? Au chemat-o pe Kiti la comisie. Imi place cum suna: au chemat-o la comisie. Azi o sa intram (posibil cu totii-mama si copii) unul dupa altul in camera aia, poate o stiti, plina de caini, draguti de altfel, dar galagiosi deci cu potential de sperietori pentru copii, si o sa defilam pe linoleumul rosu (de fapt nu e rosu) pana la scaunele rezervate pentru noi (desi cel mai sigur este ca vom fi mai multi decat scaunele). Noi, pe de o parte, ei, pe de alta parte. Juratii din filmele americane. Noi, inghitind in sec si pledand vinovat, ei, tehnici, detasati, instruiti sau harsiti, fara emotie. Pledezi vinovat, iei mai putin. Un an. Apoi revii. Cel mai adesea, tot vinovat. Hi, hi, hi.
Ma intrebam ce fac? Unu-i cu febra mare, altu-i cu "ceva care-i impinge creierul in craniu" (???). Noroc ca Kiti si-a mai revenit. Dovada si hiperfoamea care a cuprins-o de ieri incoace. Si setea. "Apa, mami!", imi zicea azi noapte Felix. Aaaa, si "tine, I love you!" la fiecare mangaiere. Am primit multe, va dati seama! Repet, ce ma fac? Iar il scot, mai si ploua azi. Nu putea sa stea ca ieri? Mi-ar fi potrivit mai bine bucatile de zi. Panadol poate inainte cu jumate de ora si cat se poate de rapid inapoi, acasa, in pat, "culcarea mea".
Pot sa va spun ca a plouat si miercurea trecuta si inca patru joi anterioare consecutive inapoi. Adica in zilele cand Kiti infrunta Bucurestiul spre si de la logoped. Macar acum nu mai e frig. Azi o primesc acasa fara maini si nas inghetate.
Acum a adormit. Recupereaza de azi noapte. 40.2 si are chef de ras si de dragalasenii. In intuneric nu-l vezi cat de aprins la fata e. Doar ochii reflecta mai tare cate o raza de lumina ce intra in dormitor de la vreo masina fara somn de pe strada. Cand in pat cu noi, cand la "culcarea lui". Ochii ii sunt si mai mari cu scutecul ala imens, ud si alb care-i inconjoara capul. Tati isi aminteste de Steve, seful de la financiarul de acum cativa ani, care a sunat-o pe Barbara, singura cu varsta aproape de pensionare, si i-a comunicat, prin telefon repet, ca datoreaza firmei 100000 de euro! Un tip disperat incerca sa recupereze niste datorii, oricum nu ale lui sau ale ei nici macar. Am ras, am ras cu lacrimi de absurdul situatiei. Merge orice la 3 noaptea. Daca nu e somn, poate fi orice, chiar si un ras semiisteric.
S-a trezit. Plange. Te doare ceva? "Timpica!", adica nimica. Bine. Vrei la mine in brate? Da, da, hi, hi, hi, uita de plans. Va las, doar vedeti de ce!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)