Mi-am amintit astazi doua intamplari de cand Horia era mic, avea cam 3-4 ani, incepuse de curand gradinita.
Abia ne cunoastem unii cu altii: copiii intre ei, parintii intre ei, educatoarele cu copiii si parintii etc. Vine si randul fratilor/surorilor micilor prescolari sa se intalneasca. O fetita apare la gradinita cu mama si cu surioara ei, aceasta din urma, doar cu o saptamana mai mica decat Kiti. "Doamna C., cati ani are fetita dumneavoastra?", intreaba prietenos si curios Horica. "Doi ani si jumatate.", raspunde mamica. "Dar stie sa vorbeasca?", continua Horia. "Cum adica? Sigur ca stie sa vorbeasca, uite ce mare e!", vine si raspunsul. "Aha!", sopteste Horia.
Horica are o surioara tot de doi ani si jumatate dar care nu stie sa vorbeasca. Pentru el are sens sa puna asa o intrebare. Mamica respectiva este o persoana buna, politicoasa, nu i-ar face rau unui copil.
Mi-a atras atentia. Intrebarile copiilor au sens intotdeauna! Iar raspunsurile noastre trebuie cantarite. Pentru ca deseori copiii intreaba, vor sa stie, vor sa inteleaga.
...
Copiii se joaca in parc. Nu se cunosc, intamplarea i-a adus impreuna in acelasi loc. Alearga unii dupa altii, se catara pe barele si scarile montate special pentru ei, arunca mingea de la unul la altul. Noi, parintii, ne relaxam pe banca de langa spatiul de joaca. Horia alearga spre noi. "Mi-am facut un prieten nou! Vreau sa merg cu el la tobogan!", spune el intrebator. "Cine este noul tau prieten?" "Este baietelul acela!", aratand cu degetul spre un grup mai mare decat unu. "Uite, cel cu tricou albastru!" "Pai, sunt mai multi copii cu tricouri albastre!", insistam noi. "Uite-l, se joaca cu mingea!" "Bine, bine, du-te!", renuntam putin dezamagiti ca nu am aflat care este noul prieten al lui Horica. El, un baiat sensibil, nu vrea sa ne lase nesatisfacuti si mai cauta: "E baietelul cu fata maro!" "A-ha, hai, fugi!"
Prietenul lui Horica este baietelul negru. Singurul copil de culoare din grup.
Uneori copiii nu au nevoie de intrebari. Lucrurile sunt clare, sunt asa cum se vad.
sâmbătă, 28 februarie 2009
Pantofii mei de "dude"
Nu il prea intereseaza hainele, ce-i cumpara mama e foarte bun si frumos. Are totusi preferinte pentru culoarea albastra si cea verde.
Nu intelege cochetaria. Nu inca. Ba chiar o detesta si deaceea il superi daca ii spui, chiar cu drag, "teenager".
Are totusi o slabiciune care tine de cochetarie: Pantofii de "dude"(a se citi diud).
Sunt mari (bine, contribuie la marimea impresionanta si faptul ca mama lui i-a ales cu 2-3 numere mai mari) pe trei dimensiuni: lungime, latime si inaltime. Lungimea e mare ca mama are o problema: nu poate in ruptul capului sa cumpere copiilor haine si incaltaminte pe masura purtatorului. Ele vor fi intotdeauna cu 2-3 numere mai mari. (E adevarat ca exista si exceptii de la regula asta: daca mamei ii pica cu tronc o anumita piesa vestimentara, regula cu 2-3 numere mai mari dispare ca-n ceata si ea, mama, poate achizitiona un articol chiar mai mic cu 2-3 numere!!! Fiind doar o exceptie, se intampla, din fericire, totusi rar.)
Sa revin la pantofii de "dude". Latimea lor ii face sa semene cu doua mingiute identice dispuse de la varful degetelor de la picioare si pana la glezna. Iar inaltimea este mare datorita talpii groase si pare chiar mai mare datorita culorii sale albe.
Deci acesti pantofi rotunzi imbraca copilul aproape pana la gat. Iar daca acesta, purtatorul, mai este si slabut imaginea sigur aduce un zambet pe fata observatorului. Dar n-ai ce face, copilul adora "duzii" si de-asta asteapta cu nerabdare primavara ca sa-i poarte si pe-afara.
Pantofii de "dude" au si instructiuni de folosire: a nu se incerca a epata privitorii/admiratorii. Pericol de impiedicare. Deci pericol de obtinere a unui efect contrar celui asteptat.
...
A cam venit primavara. Bine-ai venit!
Horia si-a scos duzii la plimbare la scoala.
"Ce-au spus copiii cand te-au vazut cu duzii?"
"Hmmm, nimic!", zice el.
"Iti pare rau?"
"Nu, sunt super duzii mei!"
Ii plac pur si simplu. Sunt pantofii lui de "dude".
Nu intelege cochetaria. Nu inca. Ba chiar o detesta si deaceea il superi daca ii spui, chiar cu drag, "teenager".
Are totusi o slabiciune care tine de cochetarie: Pantofii de "dude"(a se citi diud).
Sunt mari (bine, contribuie la marimea impresionanta si faptul ca mama lui i-a ales cu 2-3 numere mai mari) pe trei dimensiuni: lungime, latime si inaltime. Lungimea e mare ca mama are o problema: nu poate in ruptul capului sa cumpere copiilor haine si incaltaminte pe masura purtatorului. Ele vor fi intotdeauna cu 2-3 numere mai mari. (E adevarat ca exista si exceptii de la regula asta: daca mamei ii pica cu tronc o anumita piesa vestimentara, regula cu 2-3 numere mai mari dispare ca-n ceata si ea, mama, poate achizitiona un articol chiar mai mic cu 2-3 numere!!! Fiind doar o exceptie, se intampla, din fericire, totusi rar.)
Sa revin la pantofii de "dude". Latimea lor ii face sa semene cu doua mingiute identice dispuse de la varful degetelor de la picioare si pana la glezna. Iar inaltimea este mare datorita talpii groase si pare chiar mai mare datorita culorii sale albe.
Deci acesti pantofi rotunzi imbraca copilul aproape pana la gat. Iar daca acesta, purtatorul, mai este si slabut imaginea sigur aduce un zambet pe fata observatorului. Dar n-ai ce face, copilul adora "duzii" si de-asta asteapta cu nerabdare primavara ca sa-i poarte si pe-afara.
Pantofii de "dude" au si instructiuni de folosire: a nu se incerca a epata privitorii/admiratorii. Pericol de impiedicare. Deci pericol de obtinere a unui efect contrar celui asteptat.
...
A cam venit primavara. Bine-ai venit!
Horia si-a scos duzii la plimbare la scoala.
"Ce-au spus copiii cand te-au vazut cu duzii?"
"Hmmm, nimic!", zice el.
"Iti pare rau?"
"Nu, sunt super duzii mei!"
Ii plac pur si simplu. Sunt pantofii lui de "dude".
miercuri, 25 februarie 2009
Carnaval
Uraaaa! E carnavaaaal! Ce costume va alegeti? Ce personaj ati vrea sa fiti? Spiderman? Un cavaler? Indian? Un mexican? Vreo printesa? Sau un dinozaur?
Haide, vino, sa probam! Costumase sa-mbracam! Si-n oglinzi sa ne-admiram! Dintr-o singura miscare, Felix dispare sub masca si corpul lui Spiderman. Ihi, ihi, izbucneste el in plans si-si smulge masca cu o smucitura. E la doi pasi de oglinda, il intorc, nu, de fapt, incerc sa-l intorc sa se vada. Trage cu ochiul spre ciudatul din oglinda si izbucneste in plans. E in contradictie cu bratele excesiv de musculoase.Nu stiu ce face Spiderman ca e cu spatele la noi (dupa oglinda). Oricum, Felix a decis fara doar si poate: jos cu costumul lui Spiderman!
Repetam experienta cu alte costume. "Nu veau canaval! Urat canaval!"
Biiine. Cautam dvdul cu Chicken little. Iti place de Chicken little? Da, da, cump cicn litl! Pai atunci, hai sa coasem un costum Chicken little! Da, da!
Zis si facut. Iata originalul si iata si interpretul personajului Chicken little. Va place?
Haide, vino, sa probam! Costumase sa-mbracam! Si-n oglinzi sa ne-admiram! Dintr-o singura miscare, Felix dispare sub masca si corpul lui Spiderman. Ihi, ihi, izbucneste el in plans si-si smulge masca cu o smucitura. E la doi pasi de oglinda, il intorc, nu, de fapt, incerc sa-l intorc sa se vada. Trage cu ochiul spre ciudatul din oglinda si izbucneste in plans. E in contradictie cu bratele excesiv de musculoase.Nu stiu ce face Spiderman ca e cu spatele la noi (dupa oglinda). Oricum, Felix a decis fara doar si poate: jos cu costumul lui Spiderman!
Repetam experienta cu alte costume. "Nu veau canaval! Urat canaval!"
Biiine. Cautam dvdul cu Chicken little. Iti place de Chicken little? Da, da, cump cicn litl! Pai atunci, hai sa coasem un costum Chicken little! Da, da!
Zis si facut. Iata originalul si iata si interpretul personajului Chicken little. Va place?
marți, 24 februarie 2009
Un salut original
Kiti intra in clasa de dimineata insotita ca intotdeauna de Alina. "Buna dimineata!"
"Voi nu aveti de gand sa mai lipsiti?", saluta si educatoarea.
"???", pune Alina capul in pamant iar Kiti se aseaza cuminte pe un scaunel.
...
Este educatoarea care se teme de Kiti. Educatoarea cu mai multa experienta (oare la ce i-a folosit?!?). Educatoarea pentru care Kiti nu exista decat ca sa-i faca ei viata mai grea. Educatoarea cu voce de zana cea buna. Educatoarea cu suflet de zana cea rea. Educatoarea...
"Voi nu aveti de gand sa mai lipsiti?", saluta si educatoarea.
"???", pune Alina capul in pamant iar Kiti se aseaza cuminte pe un scaunel.
...
Este educatoarea care se teme de Kiti. Educatoarea cu mai multa experienta (oare la ce i-a folosit?!?). Educatoarea pentru care Kiti nu exista decat ca sa-i faca ei viata mai grea. Educatoarea cu voce de zana cea buna. Educatoarea cu suflet de zana cea rea. Educatoarea...
Concluziile sondajului
Va multumesc, voua, tuturor celor care au votat in "sondajul" meu.
S-a votat astfel:
23 de persoane ar accepta ca un copil cu probleme sa fie colegul copilului lor;
10 persoane sunt si ele de acord cu acest lucru cu conditia ca acel copil cu probleme sa fie insotit de un asistent;
2 persoane nu ar vrea ca fiul/fiica lor sa aiba in clasa un copil cu probleme;
iar nimeni nu a votat varianta nu stiu.
Desi nu se poate vorbi despre concluzii stiintifice (am fost criticata prieteneste pentru involuntarele leading questions ale sondajului-i.e. intrebari care induc un anumit trend de raspunsuri cum ar fi "nu-i asa ca sunteti atat de buni si inimosi incat sa acceptati in clasa copilului dvs un copil cu handicap pentru ca e minunat si incredibil de benefica prezenta lui acolo?"/"ati putea fi atat de cruzi si lipsiti de intelegere incat sa nu acceptati...?") totusi sunt increzatoare, datorita raspunsurilor primite, in posibilitatea ca intr-un viitor apropiat copiii nostri cu probleme sa poata sa studieze daca nu in aceleasi clase, macar sub acelasi acoperis astfel incat sa existe intersectii multiple cu ceilalti copii de la care pot invata multe lucruri pentru viata lor viitoare de adulti independenti si fericiti.
Inca o data va multumesc pentru participare!
S-a votat astfel:
23 de persoane ar accepta ca un copil cu probleme sa fie colegul copilului lor;
10 persoane sunt si ele de acord cu acest lucru cu conditia ca acel copil cu probleme sa fie insotit de un asistent;
2 persoane nu ar vrea ca fiul/fiica lor sa aiba in clasa un copil cu probleme;
iar nimeni nu a votat varianta nu stiu.
Desi nu se poate vorbi despre concluzii stiintifice (am fost criticata prieteneste pentru involuntarele leading questions ale sondajului-i.e. intrebari care induc un anumit trend de raspunsuri cum ar fi "nu-i asa ca sunteti atat de buni si inimosi incat sa acceptati in clasa copilului dvs un copil cu handicap pentru ca e minunat si incredibil de benefica prezenta lui acolo?"/"ati putea fi atat de cruzi si lipsiti de intelegere incat sa nu acceptati...?") totusi sunt increzatoare, datorita raspunsurilor primite, in posibilitatea ca intr-un viitor apropiat copiii nostri cu probleme sa poata sa studieze daca nu in aceleasi clase, macar sub acelasi acoperis astfel incat sa existe intersectii multiple cu ceilalti copii de la care pot invata multe lucruri pentru viata lor viitoare de adulti independenti si fericiti.
Inca o data va multumesc pentru participare!
luni, 23 februarie 2009
Cu ce litere ne scriem romanele?
Trebuie sa o scriu pe asta...
Verisoara lui Horia scrie un roman. Si Horia a inceput mai multe pana acum, pe unul l-am si scris aici. Stimulat de Theo, Horia vrea sa se reapuce de treaba. Si pentru asta ma intreaba:
"Mami, trebuie sa-l scriu cu litere de tipar, nu?"
...ha, ha, ha...
Verisoara lui Horia scrie un roman. Si Horia a inceput mai multe pana acum, pe unul l-am si scris aici. Stimulat de Theo, Horia vrea sa se reapuce de treaba. Si pentru asta ma intreaba:
"Mami, trebuie sa-l scriu cu litere de tipar, nu?"
...ha, ha, ha...
duminică, 22 februarie 2009
Mese in familie
Din cand in cand ne intalnim si cu familia largita la cate o masa cu caracter (semi)oficial unde,
chiar daca ocupam multe locuri la masa-dintr-o masa de 20 de persoane care evident este o masa mare noi reprezentam un sfert deja; mai raman trei sferturi de locuri si pentru ceilalti. ei, si ce sunt eu de vina ca fratii mei au doar cate un copil fiecare :)?;
chiar daca solicitam o distributie fixa pe scaunele dimprejurul mesei. e ca intr-o problema de matematica pentru clasa a patra: tatal si baiatul cel mare ocupa locurile din extrema stanga si dreapta a grupului de cinci scaune. atentie insa! nu oricum! pai ce face baiatul cel mare daca alaturi de extrema lui sta vreo doamna (matusa)de varsta respectabila dornica sa incropeasca o conversatie desi amicala totusi destul de plictisitoare pentru el, baiatul cel mare. mai ales avand in vedere ca nu prea departe, insa suficient de departe, sta vreun copil (var/verisoara) categoric bun partener de discutie/joaca/glume/farse. apoi,dragi copii de-a patra sau parinti de viitori copii de-a patra, locul mamei va fi acela aflat la distanta de doua locuri de cel al tatalui. si acest loc are o logica buna. el se alege cu mare discernamant si se socoteste astfel pentru a stabili o echidistanta fata de scaunul dintre al ei (mama) si al lui (tata). unde sta fetita. fetita trebuie circumscrisa. de jur imprejurul ei sunt asadar mama (dreapta sau stanga), masa(fata), tata (stanga sau dreapta), spatarul scaunului (spate). e un fel de inchisoare. sau mai bine sa-i zicem o scoala cu reguli stricte. si mai trebuie sa asezam pe baiatul cel mic care va sta, destul de evident, tot langa mama, ca si fetita dar in partea opusa, dispenser de mancare/atentie/dragalasenii/alintaturi/suzeta (cazuri extreme)/servetele etc;
chiar daca dupa ce ca am ocupat o mare parte a mesei o mai si transformam cel mai repede. ba cu o pata de culoare pe fata de masa (baiat mare/fetita/baiat mic) sau cu un pahar de apa varsat in cosul cu paine(baiat mic) sau cu aperitivele de pe platoul lor rasturnate cu fundurile in sus prin extragerea foii de salata pusa cu scop decorativ de sub ele (fetita- care adora frunzele si care nu crede in existenta vreunei frunze cu valoare strict decorativa) sau cu alte pete de culoare albastra de la pixul mamei (baiatul cel mic exprimandu-se in scris);
chiar daca inevitabil la momentul actual fetita declanseaza un asalt in peakul de excitatie al serii cu diverse torpile: masline in plin vizavi (cel mai indicat pentru locul imediat din fata fetitei este recomandabil sa asezati un domn respectabil, iubitor de copii, fara pretentii pentru pastrarea unei camasi impecabile pana la sfarsitul petrecerii-acesta versus un alt copil-var/verisoara-incantat de obicei sa raspunda adecvat asaltului); bucati de diverse legume crude adunate de prin farfuriile din raza ei spre vecinii de masa aflati oblic dreapta fata; bucati de miez de paine (coaja e singura cu valoare gustativa) aruncate cu mare precizie in paharul de si cu vin al doamnei din dreapta fata;
chiar daca fondului sonor destul de incarcat al unei asemenea intalniri in familie i se supraadauga din cand in cand pentru a anula monotonia lui cate un urlet sfasietor provocat de durerea data de lovirea urechii baiatului mic de marginea tare a mesei sau de "iii"urile de bariton ale fetitei sau de plansetele tot ale baiatului mic, efect al mustrarilor verbale de primprejur;
chiar daca toti, dar fara scapare absolut toti invitatii vor fi victimele farselor scrise pe hartiute si lipite pe spatele lor de catre baiatul cel mare, spre bucuria copiilor neimpartasita intotdeauna;
suntem totusi invitati.
Pe data viitoare!
Aaa, si La multi ani, Tudorel!
chiar daca ocupam multe locuri la masa-dintr-o masa de 20 de persoane care evident este o masa mare noi reprezentam un sfert deja; mai raman trei sferturi de locuri si pentru ceilalti. ei, si ce sunt eu de vina ca fratii mei au doar cate un copil fiecare :)?;
chiar daca solicitam o distributie fixa pe scaunele dimprejurul mesei. e ca intr-o problema de matematica pentru clasa a patra: tatal si baiatul cel mare ocupa locurile din extrema stanga si dreapta a grupului de cinci scaune. atentie insa! nu oricum! pai ce face baiatul cel mare daca alaturi de extrema lui sta vreo doamna (matusa)de varsta respectabila dornica sa incropeasca o conversatie desi amicala totusi destul de plictisitoare pentru el, baiatul cel mare. mai ales avand in vedere ca nu prea departe, insa suficient de departe, sta vreun copil (var/verisoara) categoric bun partener de discutie/joaca/glume/farse. apoi,dragi copii de-a patra sau parinti de viitori copii de-a patra, locul mamei va fi acela aflat la distanta de doua locuri de cel al tatalui. si acest loc are o logica buna. el se alege cu mare discernamant si se socoteste astfel pentru a stabili o echidistanta fata de scaunul dintre al ei (mama) si al lui (tata). unde sta fetita. fetita trebuie circumscrisa. de jur imprejurul ei sunt asadar mama (dreapta sau stanga), masa(fata), tata (stanga sau dreapta), spatarul scaunului (spate). e un fel de inchisoare. sau mai bine sa-i zicem o scoala cu reguli stricte. si mai trebuie sa asezam pe baiatul cel mic care va sta, destul de evident, tot langa mama, ca si fetita dar in partea opusa, dispenser de mancare/atentie/dragalasenii/alintaturi/suzeta (cazuri extreme)/servetele etc;
chiar daca dupa ce ca am ocupat o mare parte a mesei o mai si transformam cel mai repede. ba cu o pata de culoare pe fata de masa (baiat mare/fetita/baiat mic) sau cu un pahar de apa varsat in cosul cu paine(baiat mic) sau cu aperitivele de pe platoul lor rasturnate cu fundurile in sus prin extragerea foii de salata pusa cu scop decorativ de sub ele (fetita- care adora frunzele si care nu crede in existenta vreunei frunze cu valoare strict decorativa) sau cu alte pete de culoare albastra de la pixul mamei (baiatul cel mic exprimandu-se in scris);
chiar daca inevitabil la momentul actual fetita declanseaza un asalt in peakul de excitatie al serii cu diverse torpile: masline in plin vizavi (cel mai indicat pentru locul imediat din fata fetitei este recomandabil sa asezati un domn respectabil, iubitor de copii, fara pretentii pentru pastrarea unei camasi impecabile pana la sfarsitul petrecerii-acesta versus un alt copil-var/verisoara-incantat de obicei sa raspunda adecvat asaltului); bucati de diverse legume crude adunate de prin farfuriile din raza ei spre vecinii de masa aflati oblic dreapta fata; bucati de miez de paine (coaja e singura cu valoare gustativa) aruncate cu mare precizie in paharul de si cu vin al doamnei din dreapta fata;
chiar daca fondului sonor destul de incarcat al unei asemenea intalniri in familie i se supraadauga din cand in cand pentru a anula monotonia lui cate un urlet sfasietor provocat de durerea data de lovirea urechii baiatului mic de marginea tare a mesei sau de "iii"urile de bariton ale fetitei sau de plansetele tot ale baiatului mic, efect al mustrarilor verbale de primprejur;
chiar daca toti, dar fara scapare absolut toti invitatii vor fi victimele farselor scrise pe hartiute si lipite pe spatele lor de catre baiatul cel mare, spre bucuria copiilor neimpartasita intotdeauna;
suntem totusi invitati.
Pe data viitoare!
Aaa, si La multi ani, Tudorel!
vineri, 20 februarie 2009
joi, 19 februarie 2009
Tulburare de dezvoltare?
Felix se intalneste de cateva ori pe saptamana cu alti copii de varsta lui pentru a forma un grup de joaca. Acolo, in grupul acela, exista si un baietel care iese putin din "normalul" grupului prin comportamentul sau. Nu as putea sa ii pun un diagnostic insa, evident, face lucruri asa cum nu te-ai astepta sa le faca, iar eu am un ochi foarte iscoditor din acest punct de vedere.
In primul rand la peste doi ani el nu vorbeste sau cel putin nu o face in intalnirile noastre desfasurate intr-un mediu, acum, familiar. Apoi, isi exprima dorintele, frustrarile, nemultumirile prin tipete, plansete. Se joaca destul de izolat si prefera un anumit tip de jucarii. Nu raspunde la intrebari simple ca arata nasul sau unde e mana (intrebari puse de mine si nu de mama lui).
Totusi, are contact vizual, arata daca isi doreste ceva, deci comunica cat de cat, stie sa faca pa-pa si participa (uneori) la activitatile noastre practice.
Problema mea este urmatoarea: oare e cazul sa o avertizez pe mamica lui ca ceva pare in neregula cu dezvoltarea baiatului?
Oare este rau sa pastrez aceste semne de intrebare ascunse de urechea mamei?
Oare in cazul in care problemele pe care eu le intrevad sunt false iar eu ma decid ca este bine sa i le fac cunoscute produc mai mult rau decat bine?
Pot sa-i creez mari neplaceri tinand cont ca este insarcinata (of, ce complicat este!)?
Voi ce ati face in locul meu? Sa-i spun ceva sau sa stau in banca mea sa-mi vad de ale mele?
In primul rand la peste doi ani el nu vorbeste sau cel putin nu o face in intalnirile noastre desfasurate intr-un mediu, acum, familiar. Apoi, isi exprima dorintele, frustrarile, nemultumirile prin tipete, plansete. Se joaca destul de izolat si prefera un anumit tip de jucarii. Nu raspunde la intrebari simple ca arata nasul sau unde e mana (intrebari puse de mine si nu de mama lui).
Totusi, are contact vizual, arata daca isi doreste ceva, deci comunica cat de cat, stie sa faca pa-pa si participa (uneori) la activitatile noastre practice.
Problema mea este urmatoarea: oare e cazul sa o avertizez pe mamica lui ca ceva pare in neregula cu dezvoltarea baiatului?
Oare este rau sa pastrez aceste semne de intrebare ascunse de urechea mamei?
Oare in cazul in care problemele pe care eu le intrevad sunt false iar eu ma decid ca este bine sa i le fac cunoscute produc mai mult rau decat bine?
Pot sa-i creez mari neplaceri tinand cont ca este insarcinata (of, ce complicat este!)?
Voi ce ati face in locul meu? Sa-i spun ceva sau sa stau in banca mea sa-mi vad de ale mele?
miercuri, 18 februarie 2009
Avem o problema
Dialog in masina, spre gradinita.
"Mami, ce mai faaaci?"
"Bine, sunt atenta la drum, dar tu?"
"Uite, nu ma doaie mimic. Asta-i plobiema!"
Explicatia cea mai probabila: de obicei, fiind cel mai mic si rasfatat, pe Felix il doare cate ceva. Ba mana cand il rog sa faca ceva si n-are chef, ba piciorul daca vrea mingea de la Kiti, ba chiar "oichiul" cand e timpul sa mearga la culcare.
Pai da, te cred si eu ca e problematic atunci cand nu te doare ceva!
Explicatia posibila: sa se vaite mama lui prea des ba de cate o durere, ba de alta? Ia sa iau aminte!!
Explicatie imposibila: E tare rau sa n-ai nici o durere! Auuu!
"Mami, ce mai faaaci?"
"Bine, sunt atenta la drum, dar tu?"
"Uite, nu ma doaie mimic. Asta-i plobiema!"
Explicatia cea mai probabila: de obicei, fiind cel mai mic si rasfatat, pe Felix il doare cate ceva. Ba mana cand il rog sa faca ceva si n-are chef, ba piciorul daca vrea mingea de la Kiti, ba chiar "oichiul" cand e timpul sa mearga la culcare.
Pai da, te cred si eu ca e problematic atunci cand nu te doare ceva!
Explicatia posibila: sa se vaite mama lui prea des ba de cate o durere, ba de alta? Ia sa iau aminte!!
Explicatie imposibila: E tare rau sa n-ai nici o durere! Auuu!
marți, 17 februarie 2009
Daca voi nu ma vreti, eu va vreau
Vin de la o conferinta pe tema integrarii copiilor cu dizabilitati in scolile de masa prezentata de profesorul Nicola Cuomo de la universitatea din Bologna de la care am plecat mai repede din pacate astfel ca am ratat grupurile mici de discutii. Oricum s-a vorbit despre posibilitatea reala de integrare in clase "normale" a copiilor cu handicap si de beneficiile bilaterale ce ar surveni ca urmare a acestui fapt. Concluziile s-au tras dupa o experienta de peste 30 de ani de admitere in scolile obisnuite a copiilor cu probleme, deci se poate deja vorbi despre o sustinere teoretica destul de consistenta a zecilor de ani de practica in acest fel.
Inteleg reticenta ce vine din partea autoritatilor, profesorilor, parintilor aflati in "tabara" cealalta, adica a celor pentru care copiii cu dizabilitati exista doar in statistici si inteleg ca nu putem cere ca acestia sa accepte pur si simplu sa interactioneze cu "ceilalti". Insa nu pot si nu vreau sa inteleg sa ne resemnam, noi, ca parinti de copii cu nevoi speciale, si sa acceptam sa asteptam linistiti venirea la un moment dat a unui plan strategic de sus pentru includere. Ca exemplu personal, noi am inscris-o pe Kiti intr-o gradinita publica cu legea antidiscriminare in mana si cred ca bine am facut. Acum, dupa mai mult de un an de interactiune constanta a educatorilor de acolo cu Kiti si cu problema ei, nadajduiesc (de fapt cred cu convingere) ca acestia (educatorii) au invatat niste aspecte pretioase de pedagogie si au invatat ca se poate trai si lucra alaturi de copii ca Kiti. Se poate inca mult mai mult de atat iar procesul de invatare este necesar sa se produca si la nivel practic. Deaceea cred ca nu trebuie sa asteptam planurile institutiilor decidente ci sa le dam o mana de ajutor prin punerea lor, a profesorilor, fata in fata cu realitatea.
Concluzia mea (mereu sunt in criza de timp) este ca asa cum nu cred in beneficiul rezultat in urma infiintarii claselor (cel putin la nivel de scoala generala) speciale de copii supradotati, la fel nu cred ca scolile speciale (pt cei cu dizabilitati) constituie o solutie (ci sunt maximum un fel de serviciu de babysitting). Si din acest motiv va invit si va rog sa raspundeti unui mic sondaj.
Copilul meu are nevoie acum de o scoala in care sa invete lucruri. Poate cineva sa ma sfatuiasca sa fiu rabdatoare si sa astept ca statul sau cine stie ce alta autoritate sa creeze un plan strategic de incluziune?
Inteleg reticenta ce vine din partea autoritatilor, profesorilor, parintilor aflati in "tabara" cealalta, adica a celor pentru care copiii cu dizabilitati exista doar in statistici si inteleg ca nu putem cere ca acestia sa accepte pur si simplu sa interactioneze cu "ceilalti". Insa nu pot si nu vreau sa inteleg sa ne resemnam, noi, ca parinti de copii cu nevoi speciale, si sa acceptam sa asteptam linistiti venirea la un moment dat a unui plan strategic de sus pentru includere. Ca exemplu personal, noi am inscris-o pe Kiti intr-o gradinita publica cu legea antidiscriminare in mana si cred ca bine am facut. Acum, dupa mai mult de un an de interactiune constanta a educatorilor de acolo cu Kiti si cu problema ei, nadajduiesc (de fapt cred cu convingere) ca acestia (educatorii) au invatat niste aspecte pretioase de pedagogie si au invatat ca se poate trai si lucra alaturi de copii ca Kiti. Se poate inca mult mai mult de atat iar procesul de invatare este necesar sa se produca si la nivel practic. Deaceea cred ca nu trebuie sa asteptam planurile institutiilor decidente ci sa le dam o mana de ajutor prin punerea lor, a profesorilor, fata in fata cu realitatea.
Concluzia mea (mereu sunt in criza de timp) este ca asa cum nu cred in beneficiul rezultat in urma infiintarii claselor (cel putin la nivel de scoala generala) speciale de copii supradotati, la fel nu cred ca scolile speciale (pt cei cu dizabilitati) constituie o solutie (ci sunt maximum un fel de serviciu de babysitting). Si din acest motiv va invit si va rog sa raspundeti unui mic sondaj.
Copilul meu are nevoie acum de o scoala in care sa invete lucruri. Poate cineva sa ma sfatuiasca sa fiu rabdatoare si sa astept ca statul sau cine stie ce alta autoritate sa creeze un plan strategic de incluziune?
sâmbătă, 14 februarie 2009
Amintiri (continuare)
Sunt intr-o dispozitie de rememorare a primaverilor din alti ani. Revad pozele si gasesc bucuria de a-ti aminti...
Un desen (din zecile) oferit de Horia (4 ani) parintilor lui fara motiv concret inafara de iubire: parintii lui jucand tenis.
Un desen (din zecile) oferit de Horia (4 ani) parintilor lui fara motiv concret inafara de iubire: parintii lui jucand tenis.
Amintiri
Cand lumina soarelui se apropie de perfectiune, expresia ochii (lui Kiti) sunt o oglinda nu mai este o metafora...
Imitatii verbale si nonverbale (ca ne intereseaza subiectul)
Baietii joaca fotbal. Kiti cu mine ii aplaudam. Scorul e 15-11 pentru Horia.
"Ce gol frumos ai dat!", striga Horia.
"Ce gou oibil!", replica Felix.
"M-ai faultat, am penalty!", Horia.
"Cadat pe jos, faut, am penati!", striga Felix aruncandu-se pe jos.
"Atentie, m-ai lovit rau!", zice Horia.
"Auuu, ma doaie uau, uau (rau, rau i.e.)", e randul lui Felix.
Sunt obositi, e lunga partida. Se odihnesc putin intinsi pe covor, primul Horia, apoi ca o umbra pinca si Felix.
"Ma simt de parca l-as controla din telecomanda!", rade Horia.
"Ce gol frumos ai dat!", striga Horia.
"Ce gou oibil!", replica Felix.
"M-ai faultat, am penalty!", Horia.
"Cadat pe jos, faut, am penati!", striga Felix aruncandu-se pe jos.
"Atentie, m-ai lovit rau!", zice Horia.
"Auuu, ma doaie uau, uau (rau, rau i.e.)", e randul lui Felix.
Sunt obositi, e lunga partida. Se odihnesc putin intinsi pe covor, primul Horia, apoi ca o umbra pinca si Felix.
"Ma simt de parca l-as controla din telecomanda!", rade Horia.
Multumesc
Cand am inceput sa scriu cate ceva pe blogul meu jurnal nu mi-a trecut nici o clipa prin minte ca acesta ar putea fi ca un peste care inoata printr-un ocean de unde ar putea fi chiar si pescuit la un moment dat. Dar asta s-a si intamplat. Cineva l-a ridicat intr-o zi mai mult sau mai putin (as zice eu) intamplator. L-a apucat gingas cu mainile ei fine (cu care aduce alinare durerii la propriu) si l-a mangaiat. A avut grija sa nu-l tina prea mult in afara mediului sau natural pentru ca este o persoana buna, tandra, discreta. Dar a avut grija si sa-i lase un mic mesaj pentru mine. L-am primit de curand si l-am primit cu multa bucurie si emotie.
Apoi ne-am revazut scurt-scurt pentru ca tot (ne)intamplator am avut sansa sa alegem amandoua doua locuri pentru vacanta situate la multe sute de km de casa insa doar la vreo 50 de km unul de altul. Dupa multi ani de zile.
Pentru asta multumesc!
PS Draga Toni, multumesc ca m-ai gasit, ca ne-ai dat sansa sa-ti revedem si sa-ti cunoastem familia si pe baietelul tau minunat pe care Horia il imbratiseaza cu drag!
Si multumesc binenteles ca ai rezolvat" problema" lui Felix de-aici.
Apoi ne-am revazut scurt-scurt pentru ca tot (ne)intamplator am avut sansa sa alegem amandoua doua locuri pentru vacanta situate la multe sute de km de casa insa doar la vreo 50 de km unul de altul. Dupa multi ani de zile.
Pentru asta multumesc!
PS Draga Toni, multumesc ca m-ai gasit, ca ne-ai dat sansa sa-ti revedem si sa-ti cunoastem familia si pe baietelul tau minunat pe care Horia il imbratiseaza cu drag!
Si multumesc binenteles ca ai rezolvat" problema" lui Felix de-aici.
vineri, 13 februarie 2009
Gasiti nepotrivirea...
E noapte, drumul e lung, unii mai motaie, sa le respectam nevoia de odihna!
Yam, yam, ce buna e suzeta, sa fac nani?
Mmm, ce frumos se aude prin casti, sa nu fac nani?
Yam, yam, ce buna e suzeta, sa fac nani?
Mmm, ce frumos se aude prin casti, sa nu fac nani?
miercuri, 11 februarie 2009
Da mai departe
Ileana (multumesc) mi-a dat urmatoarea leapsa:
Care sunt lucrurile pe care nu ţi-ar plăcea să le vezi în veci la tine în casă (amenajări interioare, decoraţiuni, etc)?
Care sunt lucrurile pe care nu ţi-ar plăcea să le vezi în veci la tine în casă (amenajări interioare, decoraţiuni, etc)?
Voi incepe cu ceea ce am in apartamentul in care stam cu chirie si nu-mi place sa vad:
-plasticul care acopera podeaua intr-o imitatie ridicola de parchet;
-jaluzelele din panza cerata in bucati late verticale cu snururi de plastic si sfoara pentru adaptarea lor pe geam;
-lustrele din camere, genul acela de combinatii chicioase de sticla, metal, plastic, taiate in diverse forme geometrice atarnatoare (brrrr);
-usile din rumegus(pal) dintre camere (si eventualul tapet deghizat in lemn);
-baile inguste si mici cu o cada badarana ce ocupa jumatate din incapere;
-sparturile dreptunghiulare din zidurile holului de langa baie astupate asa-zis discret cu usite tot din rumegus varuit necesare citirii contoarelor de apa;
-dulapul mare si prost dar tot neincapator din dormitor;
-aglomerarile de mobilier si lucruri de orice fel (din lipsa de spatiu).
Nu-mi mai plac bibelourile si mileurile (stie ea ce stie Kiti cand le invarte de le innebuneste atunci cand le gaseste la bunici); materialele nenaturale (mai ales in cantitate mare); covoarele din plastic; materialele reci ca gresia, metalul, marmura pe podea; peretii albi in toata casa; bucataria plina de aparatura electrica; lipsa florilor din casa; lipsa urmelor lasate de copii; mirosurile grele, prea intense; mesele mici; televizorul in dormitor...
Cred ca e cazul sa ma opresc aici, se pare ca devin imposibila!!
Va transmit aceasta leapsa si voua, dragelor Iulia, Nicoleta si Iuliana
-plasticul care acopera podeaua intr-o imitatie ridicola de parchet;
-jaluzelele din panza cerata in bucati late verticale cu snururi de plastic si sfoara pentru adaptarea lor pe geam;
-lustrele din camere, genul acela de combinatii chicioase de sticla, metal, plastic, taiate in diverse forme geometrice atarnatoare (brrrr);
-usile din rumegus(pal) dintre camere (si eventualul tapet deghizat in lemn);
-baile inguste si mici cu o cada badarana ce ocupa jumatate din incapere;
-sparturile dreptunghiulare din zidurile holului de langa baie astupate asa-zis discret cu usite tot din rumegus varuit necesare citirii contoarelor de apa;
-dulapul mare si prost dar tot neincapator din dormitor;
-aglomerarile de mobilier si lucruri de orice fel (din lipsa de spatiu).
Nu-mi mai plac bibelourile si mileurile (stie ea ce stie Kiti cand le invarte de le innebuneste atunci cand le gaseste la bunici); materialele nenaturale (mai ales in cantitate mare); covoarele din plastic; materialele reci ca gresia, metalul, marmura pe podea; peretii albi in toata casa; bucataria plina de aparatura electrica; lipsa florilor din casa; lipsa urmelor lasate de copii; mirosurile grele, prea intense; mesele mici; televizorul in dormitor...
Cred ca e cazul sa ma opresc aici, se pare ca devin imposibila!!
Va transmit aceasta leapsa si voua, dragelor Iulia, Nicoleta si Iuliana
Vacanta la munte
In sfarsit obrajii lui Horia s-au imbujorat! I-a mangaiat soarele in varf de munte cate 4 ore pe zi, toata vacanta!
Si am respirat cel mai pur aer din lume!
Si am admirat relaxati frumusetea naturii!
Aici niste poze:
Urcand emotionati pe munte:
Ajunsi in varf:
.jpg)
Chiar daca nu la fel de repede ca pasarile:
.jpg)
Incumetandu-ne la vale:
.jpg)
Ne intalnim la baza:
Si...din nou acasa!
Si am respirat cel mai pur aer din lume!
Si am admirat relaxati frumusetea naturii!
Aici niste poze:
Urcand emotionati pe munte:
Ajunsi in varf:
.jpg)
Chiar daca nu la fel de repede ca pasarile:.jpg)
Incumetandu-ne la vale:
.jpg)
Ne intalnim la baza:
Si...din nou acasa!
Ochii
Ii cauti privirea. Dai de ea dar fuge repede. Te duci spre ea, o urmaresti pas cu pas. O prinzi cate o clipa, apoi o pierzi din nou. Uneori nu e simplu cum pare la carte. Lectia de atentie. Uita-te la mine! Bravooo, fetita e cuminte. Sau, ba da, e chiar simplu. Pentru ca de fapt raspunde bine la comanda. Dar uneori n-are chef. Uite-asa, ma enervezi, vreau sa ma uit oriunde altundeva decat la tine. Ce, tu daca n-ai chef sa te uiti, te uiti? Nu! Lasa-ma in pace! Ok, te las acum.
O inviti la dans. Trupul ei iti da feedback negativ. Ochii insa nu-i mai fug de pe tine. Zici ca-s absorbiti de ochii tai. E o privire intensa, directa, fix spre tine. Ii intinzi mainile cu palmele deschise. Ii lasi optiune. Sta cateva secunde pe ganduri din patratelul ei sigur. Dar iti intinde manutele doar pentru un scurt moment. Ca si cu privirea cand n-are chef. Te atinge, apoi fuge. Dar ochii ei te fixeaza. Si te uiti in ei si nu-ti vine sa crezi ce vezi! Sunt atat de aproape de tine, de realitatea lumii asteia ca te indoiesti putin de existenta unui diagnostic. Nu e vis, e realitate. Si e o cale. Asa cred. O sa ma las absorbita in ea pe drumul intins de ochisorii ei negri si o sa o mai trag putin spre noi. Putin cate putin. In dimineata asta cu 5 minute de dans.
O inviti la dans. Trupul ei iti da feedback negativ. Ochii insa nu-i mai fug de pe tine. Zici ca-s absorbiti de ochii tai. E o privire intensa, directa, fix spre tine. Ii intinzi mainile cu palmele deschise. Ii lasi optiune. Sta cateva secunde pe ganduri din patratelul ei sigur. Dar iti intinde manutele doar pentru un scurt moment. Ca si cu privirea cand n-are chef. Te atinge, apoi fuge. Dar ochii ei te fixeaza. Si te uiti in ei si nu-ti vine sa crezi ce vezi! Sunt atat de aproape de tine, de realitatea lumii asteia ca te indoiesti putin de existenta unui diagnostic. Nu e vis, e realitate. Si e o cale. Asa cred. O sa ma las absorbita in ea pe drumul intins de ochisorii ei negri si o sa o mai trag putin spre noi. Putin cate putin. In dimineata asta cu 5 minute de dans.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)