Puii mei

Ei sunt trei pui de lei. Cel mai mare are înălţime medie, este suplu, atletic, poate puţin cam slăbuţ. Coama începe să-i crească, va fi un tânăr leu atrăgător. Cel mai mic este un leuţ foarte simpatic, mic şi jucăuş şi urecheat. Puişorul din mijloc este o fetiţă şi, fiind singura fetiţă din grup, i se zice pisicuţa. Este un exemplar deosebit de frumos. Este foarte blândă şi este deseori tristă. Prietenii ei însă se gândesc deseori să o înveselească. Iar câteodată chiar reuşesc.

Nu îi vezi decât împreună. Leuţul cel tânăr, pisicuţa şi leuţul cel mic şi jucăuş. Ei formează un triunghi deşi merg în linie. Leul mare se simte responsabil cu ocrotirea fraţilor săi astfel că mereu îi supraveghează şi îi îndepărtează de pericole cu agilitate. Leul mic a căpătat deja o identitate clară în grupul din care face parte. Veselia lui şi spiritul ludic animă întregul grup. Iar pisicuţa nu ştie alt fel de a-şi duce existenţa decât între frăţiorii ei. Dependentă de ei. În imediata lor proximitate dar fără a-i atinge prea mult. Poate totuşi ,uneori, doar pentru câteva secunde. Mereu în compania lor.

Ăsta este triunghiul lor, un triunghi bine calculat şi echilibrat.

Leul cel mare ştie şi să vorbească. Iar leul cel mic începe şi el să spună tot mai multe cuvinte. Pisicuţa însă nu a învăţat niciodată să vorbească. Încearcă câteodată însă nu-i iese decât un "iii" ca un mieunat. Şi ăsta e un motiv pentru care i se zice pisicuţa. Şi pentru că nu vorbeşte ci doar miaună, deseori alţi pui de lei râd de ea. Pentru că este obişnuit în lumea acestor lei să vorbească şi nu să miaune. "Oaaaa, vine fantoma, fugiţi!", strigă ei câteodată. Din fericire pentru pisicuţă, ea nu se sinchiseşte de leii cei mici şi răi. Însă leul cel mare lăcrimează adeseori. Îi pare rău de pisicuţă şi ar vrea să fie mai puternic ca să o apere şi mai bine. Leul cel mic şi jucăuş nu înţelege prea bine de ce râd ceilalţi lei. El crede că şi asta e o joacă pentru că lui chiar îi place mieunatul pisicuţei şi o imită cu bucurie.

Acum se joacă. Leul cel mare aleargă prin iarbă, leul cel mic sare, se rostogoleşte urmărindu-l pe fratele mai mare, iar pisicuţa mănâncă nişte iarbă şi îşi urmăreşte liniştită reperele...

Workshop ABA autism

Foarte bun workshopul ABA(applied behavior analysis) tinut la Bucuresti de compania ABC, Inc (applied behavior consultants) din California, USA, prin unul dintre fondatorii ei, dr. Joseph E. Morrow si cei doi traineri, Steven Richardson si Mari Ueda.. A durat 3 zile intensiv, de la 9 la 17 si inca o jumatate de zi de intrebari si raspunsuri. S-au mai organizat workshopuri pe aceeasi tema in ultimii ani, dar acesta, care s-a incheiat astazi, este primul sustinut de profesionisti adevarati ai domeniului. Si chiar a meritat sa-mi petrec aceste 3 zile jumatate audiind cursurile si seminariile.
Desi de-alungul anilor am citit multe materiale pe subiect si pot spune ca stiu destule amanunte despre ABA, workshopul m-a ajutat sa "generalizez" (ca sa folosesc un termen atat de important al terapiei) informatiile luate din carti. In plus, am reusit sa-mi clarific cateva probleme punctuale, acestea intervenind inevitabil in orice program de terapie.

Cateva lucruri interesante: TAG training cu copii cu autism.

TAG este acronim pentru Teaching with Acoustical Guidance si in foarte mare este vorba despre folosirea unui dispozitiv destul de mic pentru a fi tinut intr-o mana cu un buton care printr-o usoara apasare cu un deget produce un mic zgomot, un clic. Acest clic defineste metoda ca acustica, iar Guidance sta pentru feed backul pe care clicul il da copilului. Si anume, clicul inseamna intotdeauna da, iar absenta clicului inseamna mai incearca o data.

Concret, profesorul sta in fata copilului cu dispozitivul acustic in mana si cu recompensa pregatita. El ii prezinta cerinta copilului, apoi acesta da un raspuns. Daca raspunsul este corect profesorul va declansa clicul cat se poate de repede dupa care ii va oferi copilului si recompensa materiala. In acest fel ,dupa un timp efectul clicului va fi foarte motivator si recompensant pentru copil, incat se poate renunta mult mai usor la recompensa tangibila.

Din studiile celor de la ABC, si nu numai ale lor, a reiesit clar puterea motivatoare a procedeului TAG training.

Tot ca noutate ar fi prezentarea Infant and Toddler Program, un program adresat copiilor cu autism mai mici de 3 ani si care consta in conducerea intregului program de terapie intr-un cadru cat se poate de natural, deci total opus celui clasic de format unu la unu, se desfasoara intr-un centru, gradinita cu nimic diferita de una obisnuita si care se concentreaza pe obtinerea comunicarii functionale prin joc. Deci, diferentele fata de un program ABA clasic sunt:
-settingul natural, obisnuit vs cadrul formalizat la masa si scaun;
-invatare incidentala vs invatare dupa un orar prestabilit;
-generalizare intrinseca vs necesitatea planuirii cu grija a generalizarii;
-petrecerea timpului copilului intr-un mod cat se poate de natural vs zecile de ore petrecute la masa de copii atat de mici.
Rezultatele obtinute prin compararea datelor nu arata nici o diferenta semnificativa intre copiii care au urmat acest program si copiii de aceeasi varsta care au invatat in cadru mai formalizat. Totusi, avantajele programului sunt evidente atunci cand consideram varsta mica a copiilor.

Senseless

Ultima zi de scoala. Obisnuita serbare de sfarsit de an. Curtea scolii marcata inutil cu vopsea alba pentru a delimita un careu pe care sa-l traverseze copiii premianti. Forfota obositoare la concurenta cu o "muzica" romaneasca imposibila. Data evident la maximum.

Am avut grija sa nu intarziem. "N-ai uitat, nu?" mi-a spus prin sms baiatul meu cel mare,H, pe la 4. Nu, nu uit de obicei. La 5 fix suntem in curtea scolii. Cu un buchet mare de trandafiri galbeni alesi de H. Prea mare buchetul. Putea sa fie la jumatate...

De ce mereu ne cheama la o ora, ca apoi sa asteptam inca una pana incepe ce e programat sa inceapa? Ma dor picioarele ingrozitor. Stau cu cativa colegi de-ai lui H si le pun cateva intrebari. Nu se asteapta sa fie bagati in seama de altcineva inafara de prieteni/colegi. Asa ca ma privesc circumspecti. Nu pentru mult timp insa. Deja imi zambesc, ca imitatie a zambetului meu. Sa fie oare acesti copii aceia despre care aud de atatea ori ca sunt nepoliticosi, nerespectuosi, bully? Daca da, atunci observ ca se poate si altfel. Mai bine...

In sfarsit ceremonia incepe. Ce bine, mai e putin si se termina! Sunt chemati pe rand copiii fiecarei clase impreuna cu invatatoarea lor pentru a li se inmana cate o diploma, cate o carte si carnetul de note. Adica de calificative. De fapt tot un fel de note atata timp cat FB inseamna 10, minus 10, 9 si minus 9; B- 8 si 7 si asa mai departe. Cred ca stiu ce voi vedea in carnetul lui H. FBuri si un B la romana. H a venit din strainatate in clasa asta intr-a doua. Si a dat diferenta la romana. Deci nu poate sa stie Foarte Bine limba romana. E deja un cliseu, acum dupa aproape doi ani de scoala romaneasca.

Asa ca incerc sa stau calma si sa astept. Sa se ajunga la clasele a treia. Si reusesc. Si sunt chemati si ei, copiii clasei lui H. Ei se duc rand pe rand si isi iau "trofeele". Apoi se aseaza pentru a fi fotografiati. Zeci de blitzuri le lumineaza fetele. Se indreapta catre invatatoare pentru a o incarca cu buchetele de flori. Ce risipa fara rost! La care am dat si eu o mana de ajutor!

Gata. S-a terminat. Plecam acasa ca sa incepem vacanta mare. Abia de luni insa. Pana atunci ne relaxam...

Ești ceea ce ești și te iubesc așa cum ești!

Sunt 3 zile de când a împlinit 7 ani. Este o fetiță înaltă, frumoasă, cu părul castaniu deschis, lung și moale, cu o mină serioasă și un aer de înțelept. Este pisicuța. Blândă și tăcută. Și este captivă. În propriul trup și minte.
 
Este a doua aniversare când ne dă un mic semn că ar ști pe ce lume se află. Prima oară a făcut-o acum un an, când a zâmbit vădit emoționată la vederea tortului și a celor 6 lumânări aprinse. Acum, după un an, ziua ei aduce în afară de noutatea vârstei pe care o aniversăm, o altă noutate, mult mai importantă. Știți ce a făcut pentru prima oară în viața ei? Poate vă gândiți că a recitat o poezie sau că a cântat un cântecel? Nu, nu! Poate despre astea peste ceva vreme... A suflat în lumânarea de pe tortul ei!!! Pe care a reușit să o și stingă! Credeți că doar atât poate fi un motiv de bucurie? Ei bine, este inimaginabil, dar este cât se poate de real. Chiar și frații ei, care așteptau cu obrajii umflați să o ajute în cazul în care nu ar fi reușit, au fost încântați de marea ispravă! Bravo, pisicuța mea!!!
 
Sunt sigură că știe cât de mult o iubim! Comunicarea dintre noi a început înainte de vorbe. Și am avut grijă să-i "spunem" că o iubim! Vorbele sunt auxiliare, iar ele, oricum, nu ar valora nimic fără suportul comunicării preverbale. De aceea știu! Că știe. Că o iubim mult de tot!